Bună! Azi vă voi explica puțin despre tehnica șervețelului. Ce este aceasta și de ce am ales să v-o detaliez? Este o tehnică prin care poți decora diferite obiecte din lemn, metal, sticla, chiar și ouăle de Paște, de a le da o altă nuanță, o altă perspectivă. Putem da lucrurilor viață prin această tehnică. Este foarte ușor de folosit, trebuie să ai doar răbdare și puțină îndemânare. Nu da înapoi dacă nu îți iese de la început! Este ceva normal să faci greșeli, deoarece din greșeli învățăm și doar așa putem avansa!
Am ales să vă vorbesc puțin despre această tehnică aici, într-un material separat, pentru că o voi folosi pe parcurs și îmi va fi și mie și ție mai ușor dacă există o pagină dedicată acestei tehnici.
În primul rând ai nevoie de șervețele de masă, din acelea colorate, care neapărat să fie în trei straturi! Primul pas este să îndepărtezi două dintre straturi și să rămâi în mână doar cu cei imprimat cel mai intens cu model.
Alegeți pentru început, până prinzi puțină experiență, modele de șervețele bine definite cu ilustrații mari și clare, asta mai ales pentru partea de decupaj, iar apoi ilustrații mai mici, pentru partea de lipire. Îți vei da seama despre ce vorbesc atunci când vei exersa.
Bun….după ce avem modelul de șervețel, luam o pensulă sau chiar și cu degetul se poate, și udăm șervețelul pe unde dorim să îl tăiem. De ce facem acest lucru? Pentru a-l putea rupe mai ușor. Nu se lucrează cu foarfeca pentru tehnica șervețelului deoarece nu va ieși o formă frumoasă. Șervețelul fiind moale, se rupe ușor dacă este udat și va avea un aspect foarte frumos după lipire. Practic udăm șervețelul și rupem până avem imaginea dorită.
Pentru partea de lipire avem nevoie de adeziv pentru lipire. Eu am folosit Aracet sau. Așezăm bucata se șervețel pe suprafața unde ne dorim să o lipim și foarte IMPORTANT, cu ajutorul unei pensule, punem adeziv de lipire, din interior spre exterior! Să avem grijă să nu lăsăm cute, pentru că acestea voi da un aspect urât imaginii finale. Dăm deci cu grijă cu pensula peste imagini. Va fi mai ușor cu bucăți mici se șervețele pentru că riscul de a se face cute este mai mic, însă treptat vei reuși să faci și cele mai sofisticate poze să arate perfect!
După ce ai terminat de pus adezivul peste tot șervețelul lași să se usuce și asta e tot!
Dacă folosiți tehnica servețelului pe metal, se poate să puneți Aracet pe metal și apoi să puneți șervețelul peste, nemaifiind nevoie să aplicați aracet încă odată peste servețel. Trebuie doar să aveți grijă să întindeți aracetul bine și să fie dat în strat subțire. Dacă puneți mult într-un loc riscați ca șervețelul să se umezească prea tare și să se rupă.
Dacă dorești să decorezi ouă de Paște, în loc de adeziv, vei folosi albuș de ou, tocmai pentru a putea consuma oul după aceea!