Bună! E duminică seara și eu scriu acest articol. Un articol despre prăjituri. Totul a început sâmbătă dimineața când, după ce am terminat de mâncat micul-dejun, fiul cel mare mi-a zis: „Mami, da noi când mai facem ceva dulce?” Într-adevăr, a trecut ceva timp de când nu am mai făcut prăjitură în casă, și asta pentru că am tot fost toată ziua pe afară. Așa că i-am spus: „Azi, vrei să facem? Mă ajuți?”. Clar răspunsul a fost: „DA”. Bun….mă gândesc… facem prajitură… dar oare ce să facem să fie rapid rapid, pentru că urma să se trezească și mezinul familiei și nu puteam începe o prajitură și să o las așa… Copilul între timp și-a amintit de formele de silicon în care mai faceam brioșe și mi le-a adus. Atunci am zis: „Știu! Vom face prăjitura Negresă, dar puse în forme pentru a ieși mai haioase!”. Și uite așa au luat naștere niște forme negre, dar bune de tot de Brioșe negrese în formă de animăluțe!
Avem rețeta de Negresă de post gata în 10 minute Doar că pe aceasta am adaptat-o puțin. Ce înseamnă asta? Am mărit cantitățile astfel: 500 gr făină, cacao 60 gr, zahar am lasat la fel pentru că nu vroiam să fie foarte dulci, ulei am pus 200 ml, apa 400 ml, și am pus un plic de praf de copt în loc de bicarbonat.
Și când spun că aceasta e gata în 10 minute, chiar e gata în 10 minute! Punem făina cernută într-un vas încăpător, apoi cacao și praful de copt! Amestecăm bine. Adăugăm zahărul și iar amestecăm. Turnăm în fir subțire uleiul și apoi apa și gata! Aluatul nostru e gata!
Mai mult timp mi-a luat să le pun în formă. Asta pentru că am avut un ajutor lângă mine, care vroia el să umple formele. Și cum aluatul este fluid, trebuia să am grjă să ajungă în forme, și nu pe masă.
După ce am umplut toate Brioșele negrese în formă de animăluțe, aluatul rămas era prea puțin pentru a-l pune într-o tavă, așa că am decis să fac și forme de briose normale. Și uite așa au ieșit niste brioșe negrese pufoase de tot.
Am pornit cuptorul la 180 gr, iar inainte de a le pune înauntru, am luat planșa cu forme, așa pline, și am bătut-o puțin de masă, pentru a se așeza aluatul. La fel am făcut și cu formele de brioșă. La cuptor le-am lăsat 25 min, dar am verificat cu scobitoarea în interior pentru a fi coapte.
Pentru a nu fi doar aluat, am adăugat în aluat și nucă ruptă bucăți și mure! Da! Mure întregi! Am avut câteva bucăți de mure ce s-au copt mai târziu pe mur și le-am pus acolo! Rezultatul? Au ieșit foarte foarte bune!
Ce îmi place la această rețetă e că se face repede, o poți adapta în funcție de preferințele fiecăruia și totodată o poți face unicat, adăugând de fiecare dată alte „surprize” în interior! Urmează o tură mai spre Crăciun, când mă gândesc să pun coji de portocale cu zahăr, sau scorțișoară! Voi reveni cu reteta și poze. Până atunci…vă urez Poftă bună și mulțumesc că mă urmăriți! Sper să vă fie de folos aceste rețete!
Copilul meu a fost foarte bucuros când a văzut formele brioșe negrese în formă de animăluțe, și abia a vrut să le mânănce, ca să nu le strice. Au trecut mai repede cele rotunde. Nefiind foarte dulci, merg bine dimineața la cafea, sau seara cu o cană de calpte cald…sau cum doriți voi, sunt delicioase!
Poftă bună!