Bună! Azi vă propun un desert simplu și foarte foarte gustos! Am primit această rețetă de la Amelia F. căreia îi mulțumim că ne îndulcește și pe noi cu ceea ce face. Clătite umplute cu cremă și pișcoturi. Așteptăm și din partea ta rețetele ce le pregătești celor dragi ție. Nu trebuie să fie complicate! Ci trebuie să fie gustoase și pe placul tău și al celor care mânăncă din ele.
Acest blog se adresează în primul rând persoanelor care sunt poate la început de drum în ale gătitului, sau nu au mult timp la dispoziție să stea în bucătărie să gătească. Au nevoie de ceva rapid și bun! Iar o idee este mereu bine-venită. Întotdeauna rețetele pot fi personalizate! Fiecare dintre voi își poate aduce aportul propiu oricărei rețete!
Poți să ne spui rețete ce gătești zilnic pentru familia ta! Fie că e vorba de o ciorbiță delicioasă, un fel principal sau un desert – aștept mesajul tău! Așa putem împărtăși din cunoștințele noastre și altor persoane!
Rețeta Ameliei de Clătite umplute cu cremă și pișcoturi sună cam așa.
Vom pune într-un vas încăpător ouăle pe care le vom bate cu ajutorul unui tel cu sarea și cu zahărul până se omogenizează bine de tot.
Cernem făina împreună cu cacaua și apoi adăugăm peste compoziția de ouă. Amestecăm încet cu tel-ul pentru a nu se face cocoloașe.
Adăugăm apoi laptele în fir subține, continuând să amestecăm, iar apoi uleiul și omogenizăm bine de tot compoziția.
Într-o tigaie mai mare vom coace clătitele. Punem 2-3 picături de ulei pentru prima clătită pentru a nu se prinde de tigaie. Apoi cu ajutorul unui colonic luam compoziție de aluat și turnăm în tigaie.
Mișcăm repede tigaia în mână pentru a ajunge aluat de clătite pe tot fundul tigăii.
Lăsăm puțin să se coacă, apoi cu ajutorul unei spatule întoarcem pe cealaltă parte.
Facem așa cu tot aluatul de clătite!
După ce finalizăm de făcut clătitele ne punem să facem crema pentru a putea umple clătitele. Crema de mascarpone se pune împreună cu frișca lichidă și opțional zahăr sau o lingură de miere și se mixează până rezultă o cremă pufoasă. Un lucru important este că ingredientele să fie reci, din frigider.
În funcție de câte clătite au ieșit, vom avea nevoie de atâtea pișcoturi. Acestea le vom scufunda în cafea. Puteți opta și pentru alt tip de sirop dacă nu doriți să fie cu cafea.
Vom pune o clătită pe o farfurie, punem cremă, punem pișcot și înfășurăm clătita. Se iau marginile laterale și le ducem spre centru clătitei, iar apoi rulăm.
Gata! Desertul nostru este gata! Ce trebuie doar făcut? Dacă rezistați, să lăsați clătitele la rece pentru 2-3 ore. Dacă nu, se pot servi și atunci cu un sos de ciocolată sau fructe deasupra!
Gustul este foarte bun!
Vă urez poftă bună la clătite umplute cu cremă și pișcoturi.
Arată foarte bine! Multumim încă odată Amelia F. pentru rețetă!
Poți și tu să trimiți ceea ce pregătești pentru tine și cei dragi ție!