Cremă de zahăr ars

Dulceață de căpșuni – fructe întregi în borcan
iunie 20, 2020
Griș cu lapte – Mic dejun
iunie 29, 2020

WOW! Un desert super bun și delicios de vară! Crema de zahăr ars! De ce de vară? Pentru că se mânancă rece de la frigider și te răcorește în zilele caniculare ale sezonului de vară!

Este o rețetă ce necesită puține ingrediente și se face foarte ușor!

Sunt câteva mici secrete pentru această rețetă, pentru a ieși bine, însă am să vi le spun pe parcurs.

În primul rând vom pune un litru de lapte mai gras la încălzit. Se va lăsa până devine fierbinte, dar nu să fiarbă. În timp ce laptele este pe foc vom bate cele 8 ouă cu 150 gr zahăr, sarea și zahărul vanilat, până acestea devin cremoase. Eu am adăugat și 3 picături de ulei esențial de lămâie pentru aromă. 

După ce zahărul s-a topit, vom adăuga laptele cald peste crema de ouă cu zahăr, și vom amesteca de această dată cu o lingură de lemn sau cu un tel în formă de pară. Crema va face deasupra o spumă, însă va trebui să amestecăm câteva minute pentru ca spuma să se lase atunci când le vom pune la cuptor. Acesta este un mic secret. Apoi lăsăm compoziția să se odihnească până preparăm caramelul.

Deja crema este gata! Ce simplu a fost!

Acum vom pregăti vase de ceramică, de preferat minim 250ml și le vom pune într-o tavă mai adâncă.

Vom porni cuptorul și îl vom preîncălzi la 150 grade. Iar pe foc vom pune într-o oală apă la încălzit.

Punem restul de zahăr (200gr) într-o oală și îl punem pe foc pentru caramelizat. Nu vom amesteca, ci vom agita oala pentru ca zahărul să nu se prindă. Este gata atunci când are o culoare aurie peste tot. Aveți grijă să nu îl ardeți! Zahărul caramelizat se va turna în vasele de ceramică și foarte repede se vom lua fiecare și se va roti astfel încât caramelul să acopere tot fundul vasului și puțin din margini. Să fiți atenți deoarece vasele fiind reci caramelul se întărește foarte repede. 

Urmează acum să turnăm compoziția de cremă peste caramelul din vase. Cu ajutorul unui polonic umplem toate vasele pregătite deja și puse în tavă. Apoi apa ce am pus-o la încălzit o vom pune în tavă până acoperă mai mult de jumătate din vase. 

Dăm apoi tava la cuptorul preîncălzit la 150 grade pentru 50-55 minute. Un alt secret este că această cremă de zahăr ars se face la temperatură mai mică pentru un timp mai îndelungat pentru a se coace bine ingredientele și a nu ieși o crema brânzoasă.

După 50min ar trebui să verificăm puțin crema să vedem dacă este gata. De data aceasta nu avem cum să facem clasicul test cu scobitoarea, deoarece este o cremă fără făină, dar o vom testa altfel. Trebuie să mișcăm puțin vasul, iar dacă compoziția se ține atunci e gata. Dacă este încă prea lichidă o vom mai lasă la cuptor pentru 5 maxim 10 minute. Dar să fiți atenți deoarece se poate arde. Să aveți grijă că tavă este grea și foarte fierbinte!

După ce le scoateți din cuptor le veți lasă în aceeași tavă până se răceste apa, iar apoi le veți coate și pune la frigider pentru 2-3 ore (sau de preferat peste noapte).

Sunteți pregătiți să serviți delicioasa prăjitură Cremă de zahăr ars? mai aveți un singur pas de făcut!

Cu ajutorul unui cuțin cu lamă subțire mișcați crema de pe marginile vasului de ceramică. Apoi puneți o farfurie adâncă peste vas și răsturnați vasul în farfurie. Acum crema va fi în farfuri și peste va curge siropul de zahăr! Este gata! Opuneți servi așa sau asezonată cu fructe de pădure! 

Un desert care poate că e complicat când îl citești, dar e atât de simplu de făcut! Merită încercat și sigur îl veți mai face!

Poftă bună vă doresc! 

Aștept comentariile voastre după ce ați încercat rețeta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *