Bună!
Suntem în plin sezon de legume și îmi place să profit de acest lucru! Îmi place ca în această perioadă să folosesc diverse legume pentru a prepara sosuri pentru paste. Într-adevăr, acum găsim legume tot timpul anului, însă gustul nu este același, iar unele rețete de paste prefer să le fac doar într-o anumită perioadă. Așa se întâmplă și cu acest fel de Paste cu dovlecel și sos de smântână. De obicei aleg să gătesc doar cu un fel de dovlecel, dar azi am luat un dovlecel normal și unul zucchini pentru a vedea că se pot folosi ambele tipuri.
Îmi place să gătesc paste deoarece este un fel de mâncare pe care familia mea îl adoră, copiii știu sigur că îl mânăncă, se pregătește foarte repede și așa toată lumea este în câștig, în special eu.
Cam toate rețetele de paste se fac foarte ușor. Sosul este gata cât timp fierbe apa și respectiv pastele. Așa că, ne apucâm de treabă!
Spor la gătit, azi, Paste cu dovlecel și sos alb!
1. Vom pune apă într-o oală mai încăpătoare și vom pune la fiert. Adăugăm și puțină sare.
2. Ne prăgătim de sos. Vom tăia o ceapă sau usturoi (merge cu orice, depinde de preferințele fiecăruia) și puțină șuncă și le vom pune într-o tigaie la călit. (eu am adăugat și puțină slănină afumată, aceasta este opțională)
3. Spălăm dovleceii și îi tăiam cubulețe. Nu îi vom curăța de coajă deoarece este bună și aceasta și rămâne o culoare frumoasă în tigaie. Vom alege dovlecei micuți pentru a nu avea sâmburi și a nu fi nevoie să scobim mijlocul. Dacă dovleceii au sâmburi, îi vom scoate, nu se vor pune la sos.
4. Când șunca este puțin călită adăugăm și dovlecelul și amestecăm. Vom pune sare, piper și vom acoperi cu un capac. Din când în când amestecăm pentru a nu se arde. Dovlecelul în timpul gătirii lasă apă așa că nu va trebui să adăugăm nimic în tigaie.
5. Când dovlecelul începe să se înmoaie înseamnă că e gata. Vom lăsa focul la mic și vom pregăti sosul alb.
6. Vom bate un ou ca pentru omletă și adăugăm, dacă vă place, este opțional, și puțin mărar. Apoi adăugăm smântâna și sare și amestecăm până la omogenizare. După turnăm totul în tigaie peste dovlecel.
7. Cu sigutanță apa pentru paste deja fierbe, așa că vom pune pastele la fiert și ne vom uita la ceas. Vom lăsa pastele să fiarbă atâta timp cât scrie pe punga lor. Este important acest lucru, deoarece fiecare tip de paste are timpul ei de fierbere.
8. Sosul, este și el aproape gata. După ce adăugăm amestecul de smântână cu ou, vo pune din nou capacul și lăsăm la foc mic câteva minute.
9. Scurgem pastele de apă și le punem peste sos apoi amestecăm bine bine totul și oprim și focul de la sos.
10. Punem paste în farfurie și putem adăuga peste brânză parmigiano! Le dă un gust foarte bun!
Poftă bună!
Se pot servi atât la prânz, cât zi la cină. Se pot prepara când aveți musafiri, sigur le va placea!
Acest fel de paste este printre preferatele mele. Este ușor e făcut, de sezon și foarte gustoase! Vă invit și pe voi să le încercați!