Bună!
Azi vă propun o rețetă mai diferită de pizza. De ce spun diferită? Pentru că aluatul este altfel decât cel clasic ce se frământă și se pune la dospit. Această pizza este mai mult ca un chec, dar este foarte bună! Rețeta o știu de la mama mea! Ai nevoie de puține ingrediente, iar timpul pentru pregătirea acestei Pizza este foarte scurt! 20min si pizza chec este deja la cuptor.
În funcție de ce ingrediente dorim să punem în pizza, acestea le vom tăia buculețe mici. Eu am avut mușchi file, cârnăciori, ciuperci (hribi), porumb. Le-am tăiat pe toate și le-am pus deoparte până am preparat aluatul.
Dizolvăm drojdia în puțin lapte. Apoi într-un vas mai mare vom pune o cană și jumătate de lapte călduț, trei ouă, 50 ml ulei, sare, drojdia dizolvată și amestecăm cu ajutorului unui tel. După ce sunt omogenizate toate, adăugăm făină în ploaie, dar continuăm să amestecăm pentru a nu se face cocoloașe. Compoziția trebuie să fie ceva mai tare ca aluatul de clătite.
Vom pune într-o tavă hârtie de copt, apoi punem aluatul în tavă și vom lovi de câteva ori tava de masă pentru a ieși aerul din aluat. Îl vom lăsa așa cam 20-30 min pentru a dospi puțin.
Apoi punem peste ingredientele ce le-am pregătit, lăsând la final cașcavalul.
Punem tava la cuptorul pre-încălzit la 180 gr, pentru 40 de minute și apoi dăm pizza chec la cuptor.
După ce o scoatem din cuptor o vom lăsa puțin pentru a o putea tăia. Se va porționa și servi cu sos de roșii sau fără în funcție de preferințe!
Poftă bună!